Întrebări și răspunsuri
Familia este unul dintre cei mai importanți piloni ai vieții noastre, iar amintirile cu cei dragi sunt comorile noastre neprețuite. Într-o lume în care timpul parcă trece cu viteza luminii, capturarea momentelor speciale devine mai esențială ca niciodată. Una dintre cele mai minunate modalități de a păstra aceste amintiri vii și de a le împărtăși cu generațiile viitoare este prin intermediul unei ședințe foto de familie.
Ședința foto de familie în studio este o oportunitate perfectă de a surprinde fie una dintre etapele importante din viața voastră, fie pur si simplu interacțiunea veselă pe care o împărtășiți ca familie.
In articolul acesta vei găsi unele dintre cele mai întâlnite întrebări pe care părinții mi le adresează atunci când planifica ședința foto de familie, în speranța că îți va face planificarea acesteia mai ușoară.
1. Când trebuie sa programam ședința foto de familie?
Ședința foto de familie poate fi programată în orice moment al vieții voastre, nu este nevoie de o ocazie specială și nici nu este condiționată de vreo limită de vârstă a copiilor.
Te sfătuiesc însă sa programezi ședința foto cu cel puțin 2 săptămâni în avans față de data dorită pentru a realiza ședința foto. Acest lucru este important pentru a te asigura ca exista disponibilitate în programul meu, în ziua preferată de tine.
Ședința foto se programează în zilele din cursul săptămânii. Pentru programarea ședinței foto sâmbăta se va achita o taxa de weekend în valoare de 200 de lei.
2. Cum trebuie să ne pregătim pentru ședința foto de familie? Cu ce ne îmbrăcăm?
Pentru ședința foto de familie in studio o vestimentație comodă, smart-casual este recomandată. Vă recomand să evitați culorile puternice si imprimeurile sau logo-urile mari. Paleta de culori pe care o recomand pentru vestimentație include culorile neutre (maro, bej, crem), verdele pădure, cărămiziul sau culorile pastel. Înainte de ședința foto ne vom consulta cu privire la vestimentația aleasă. Mamei ii recomand o coafura lejeră si un make-up natural.
3. Putem veni si cu familia extinsa/nasii/prieteni la sedinta foto?
Ședința foto se adresează doar membrilor apropiati ai familiei și anume copiilor și părinților acestora. Prezenta altor persoane la ședința foto este permisă doar daca am încuviințat acest lucru in prealabil.
4. Putem aduce si animalul de companie la ședința foto?
Răspunsul în principiu ar fi da, însă este obligatoriu ca animăluțul de companie sa fie dresat/cuminte si sa nu aibă obiceiul de a-si marca teritoriul.
5. Cat dureaza sedinta foto?
Timpul alocat pentru sedinta foto de familie este de 60 de minute.
6. Ce se întâmplă dacă întârziem?
Având în vedere că timpul alocat ședințelor foto de familie este limitat, întârzierea va duce la scurtarea ședinței foto. O întârziere mai mare de 15 minute va duce însă la anularea programării, fara restituirea taxei de rezervare a locului.
7. Unde se afla studioul?
Vor avea loc in studioul meu care se afla in zona de nord a Bucureștiului. Pentru locația exacta apasă aici
8. Nu as vrea o ședință foto completa, as vrea doar câteva poze drăguțe cu noi. Se poate?
Deși tu îți dorești doar câteva fotografii, pentru mine acest acest lucru implica aceeași pregătire ca in cazul unei ședințe foto complete: planificarea sesiunii foto, pregătirea recuzitei, timpul alocat sesiunii foto, sortarea imaginilor, editarea.
Îți pot veni însă in ajutor cu pachetul foto Small, care include ședința foto de 30 de minute si 10 fotografii. Poți afla mai multe informații despre acest pachet aici
9. Cum vom primi fotografiile?
Fotografiile vor fi predate într-o galerie foto online, protejata cu parola. Vei putea descărca fotografiile la rezoluție mare, perfectă pentru a fi printate.
10. Vom primi si fotografiile needitate?
Fotografiile needitate nu vor fi predate deoarece nu fac obiectul pachetelor foto prezentate în ofertă.
11. În cât timp vom primi fotografiile?
Termenul de predare a fotografiilor este de 30 de zile.