Workshopul MKSlowinsky – O experienta inedita in calatoria mea de fotograf de nou nascuti
Mi se intampla de multe ori sa rememorez inceputurile activitatii mele de fotograf de nou nascuti si ma navalesc emotii, amintiri si senzatii pe care le credeam demult depasite. Entuziasmul unui nou inceput, stangacia naturala dar, in acelasi timp, determinarea si implinirea ca ai gasit calea spre recompensa mult asteptata – fericirea ca aduci celorlalti fericire.
Am avut surpriza sa le retraiesc pe unele dintre ele cu prilejul ultimului workshop la care am participat, cel al Mariei si al lui Krzysztof Slowinsky, organizat la Oradea de Narcisa Tripa, minunatul fotograf din spatele „Baby by Oscarfoto”.
Pe Maria si Krzysztof Slowinsky i-am descoperit acum aproximativ 1 an si tot de atunci reprezinta pentru mine una din sursele constante de inspiratie. Si asta se datoreaza imaginilor atat de frumoase, perfecte, asa cum le consider eu. Cei doi reusesc sa creeze o atmosfera ideala pentru cei implicati in sesiunea foto si sa transmita o caldura fantastica celor care le privesc fotografiile sau asista la workshop-urile pe care le sustin in multe tari.
Cand am aflat ca vor veni in Romania, la solicitarea expresa Narcisei, n-am stat pe ganduri in a ma inscrie si a-i vedea la lucru. Stiu ca nu va pare surprinzator sa va spun cat de mult conteaza sa poti invata direct de la cei pe care ii admiri 😉
Ce am invatat din aceasta experienta
Experienta aceasta reprezinta pentru mine inceputul unei frumoase aventuri, in care am descoperit doi oameni, sot si sotie, calzi, prietenosi, deschisi si rabdatori in a impartasi din secretele lor.
Am absorbit de la ei toate informatiile legate de utilizarea luminii de studio, tehnici noi de posing al nou nascutului si cateva sfaturi despre designul sedintei foto. Mai exact, cum sa aleg recuzita potrivita sesiunii, cum sa combin armonios culori si texturi.
Sesiunea a fost cuprinzatoare iar Maria si Krzysztof au atins si subiectul esential al comunicarii cu parintii, unul dintre ingredientele de baza a unei retete de succes.
La final am explorat impreuna modalitati noi de editare si idei de promovare ale acestei pasiuni, pe care o impartasim din ce in ce mai multi fotografi.
Ce mi-a placut cel mai mult
Scriind aceste randuri imi reamintesc calmul si profesionalismul cu care Maria reuseste sa linisteasca si sa lucreze cu bebelusii, abilitate esentiala pe care noi trebuie sa ne-o insusim (daca nu o detinem natural sau sitatiile recente ne sunt potrivnice 😊). Totodata m-a impresionat comunicarea si coordonarea excelenta cu sotul ei, care realizeaza fotografiile.
Cu ajutorul lor am aflat secretele care stau in spatele posing-ului perfect pe beanbag (perna aia confortabila pe care ne-am tolani cu toti la finalul unei zile incarcate) dar si cat de mult influenteaza cadrele, props-urile atent alese (recuzita special creata pentru acest tip de sesiune foto) si luminia soft, care pune in evidenta trasaturile nou nascutului.
Intoarsa in studioul meu, am realizat cata energie pozitiva, creatoare am primit de la ei si ca sunt nerabdatoare sa aplic ce am invatat, pe bebelusii mei, cum imi place mie sa le spun. 😊
Si daca toate cele povestite mai sus va par doar niste detalii tehnice, va invit sa programati o sesiune foto ca sa le vedeti puse in aplicare, completand tabloul unor amintiri a primelor zile de viata ale copilului vostru.